Învăţarea eficientă în sesiune *Trucuri şi metode

Cum ţi-ai propus să înveţi pentru a reuşi la examene? Cum ar trebui să exploatezi timpul disponibil? Cum o să abordezi voluminoasa materie şi mai ales, cum o să înfrunţi stresul?!

Iată o reţetă eficientă şi saţioasă pe care ai putea-o prepara pentru a ieşi “teafăr şi nevătămat” din cea mai solicitantă (poate) perioadă a vieţii de student:

  • Fixează-ţi clar obiectivul! Există o diferenţă destul de evidentă între a învăţa pentru 5 şi a învăţa pentru 10.
  •  Raportează materia la zilele pe care le ai disponibile pentru a învăţa şi segmenteaz-o pentru a avea o evidenţă a materiei  parcurse.
  •   Nu îţi pierde nopţile încercând să recuperezi timpul pierdut în timpul zilei. Ai nevoie de odihnă pentru a fi eficient. Orele 8°°-13°° si  sunt perioadele optime de învăţare dintr-o zi!
  •  Încearcă să înţelegi ceea ce vrei să reţii! Memorarea mecanică este foarte slabă în durabilitate şi veridicitate. Întotdeauna o să fii sigur de o informaţie pe care ai înţeles-o şi nu doar parafrazat-o.
  •  Ascultă-te! Omul reţine 70% din ceea ce vorbeşte şi doar 10% din ceea ce citeşte. Vobirea cu tine însuţi în timp ce înveţi (ca şi cum tu ai preda) este o metodă foarte bună de a fixa ceea ce procesezi. Cu cât sunt implicate mai multe funcţii psihice, cu atât reţii mai bine!
  •  Subliniază şi schematizează ceea ce parcurgi, o să reţii mai uşor şi o să îţi aminteşti mai uşor! Când recapitulezi, urmăreşte schema şi încearcă să reproduci pe larg subiectele, astfel informaţiile vor fi reprocesate.
  •  Fă pauză după fiecare 50-60 de minute de concentrare, creierul are nevoie să “respire” din când în când pentru a fi folosit la capacitatea optimă.
  •  Făra alte întreruperi în afara pauzelor stabilite de tine la început!
  • Alternează învăţătura cu somnul (învăţarea fără somn favorizează uitarea- în somn creierul selectează, prelucrează, sistematizează şi ordonează cantităţi mari de informaţie la nivel de subconştient.
  •  Nu mânca în timp ce înveţi! Crezi că e doar un mit? Ei bine, nu este. Dacă mănânci, îţi este distrasă atenţia şi în plus, creierul trebuie să se ocupe mai intens şi de centrul digestiv, astfel, capacitatea de procesare îi este diminuată
  •  Autoapreciază-te! Spune-ţi că ai fost productiv şi ai acumulat destul de multe pâna la momentul respectiv.
  •  Hidratează-te şi mănânca cel puţin un fruct pe zi, de asemenea,  o cantitate moderată de ciocolată ţi-ar putea păstra energia necesară.
  •  Promite-ţi bonusuri pe care să le primeşti după o anumită cantitate de materie învăţată. De exemplu, un episod din serialul tău preferat, o mică ieşire cu prietenii sau orice altă activitate pe care o consideri un răsfăţ după puţină muncă. Lucrul acesta o să te stimuleze în mod direct şi conştient. În esenţă, o recompensă este mereu binevenită, de ce să ratezi ocazia?!
  • Fără exces de cafea! Un mare clinician spunea că “nu există băutură igienică în sine, igienică este doar doza.”

Să nu uiţi de optimismul cel de toate zilele, asezonat cu doza zilnică de zâmbete şi oameni care să te susţină. Cam asta ar însemna o sesiune copioasă care să sature toţi studenţii cu “dreptul” de a da examene. Cu siguranţă o să îţi iasă cea mai bună sesiune la foc rapid.

Îţi doresc mult succes!

Ana Cambei

1 thought on “Învăţarea eficientă în sesiune *Trucuri şi metode

  1. Pingback: Newsletter Cognosis luna ianuarie(Nr. 17) « Newsletter Cognosis

Leave a comment