Cum să devii psiholog cu “acte în regulă”

Dragă psiho-studentule,

Pentru a putea fi recunoscut şi calificat în calitate de psiholog, trebuie să obţii un atestat de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România (COPSI sau CPR).

Înainte de dobândirea atestatului de liberă practică, vei trece printr-un interviu de “verificare” a unor cunoştinţe de bază, cum ar fi:

- cunoaşterea procedurilor şi tehnicilor de lucru specifice specializării dorite

- cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor psihologului cu drept de liberă practică

- cunoaşterea Codului Deontologic

- cunoaşterea modului de organizare şi a atribuţiilor Colegiului

Atestatul de liberă practică este un dosar formal care demonstrează că experienţa acumulată de tine până atunci, te califică pentru profesia de psiholog. Mai mult decât un simplu dosar, el este un proces complex de atestare sau recunoaştere din partea unei autorităţi (COPSI) a unei competenţe dobândite.

În perioada de până la obţinerea atestatului vei fi supervizat de către un psiholog cu o treaptă de competenţă mai înaltă, în activităţile desfăşurate cu caracter profesional.

După ce ai obţinut atestatul de liberă practică, indiferent de durata studiilor universitare de licenţă absolvite, eşti obligat să parcurgi în continuare un stagiu de formare profesională complementară, specifică specializării profesionale (de ex: formare speciala ca psihoterapeut).

Pentru a-ţi menţine atestatul de liberă practică, COPSI cere întrunirea a câte 50 de credite, la fiecare 5 ani pentru a demonstra formarea continuă prin care te dezvolţi pe tot parcursul profesiei. Aceste credite se pot obţine prin participarea la diverse seminarii, workshop-uri, cursuri, manifestări ştiinţifice acreditate de Colegiu.

De asemenea, ca psiholog recunoscut şi atestat de către Colegiu, ai datoria de a plăti anumite taxe şi cotizaţii. E foarte important să cunoaşteţi acest aspect pentru a nu fi surprinşi ulterior de banii pe care îi datoraţi.

Trebuie să mai reţineti faptul ca paşii enumeraţi mai sus sunt sintetici şi generali. Acesta este demersul de bază, însă în funcţie de specializarea pe care o doriţi şi studiile pe care le aveţi, veţi trece şi prin alte etape specifice cazului vostru.

Pentru informaţii cât mai detaliate despre obţinerea atestatului de liberă practică accesaţi site-ul http://www.copsi.ro

 

Silvia Floarea

One thought on “Cum să devii psiholog cu “acte în regulă”

  1. Pingback: Newsletter Cognosis luna Decembrie:) (Nr. 16) « Newsletter Cognosis

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s